Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Birmingham

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-2, pe britanica Naomi Broady, locul 208 WTA, beneficiară a unui wild card, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier de la Birmingham.


Halep s-a declarat mulţumită de evoluţia ei în primul meci pe care l-a disputat pe iarbă, în 2015, în condiţiile în care spune că a avut parte de o adversară dificilă, britanica Naomi Broady.
"Am avut o adversară dificilă astăzi. Ea a jucat bine, iar primul ei serviciu a fost puternic, nu este uşor să returnezi. Primul set a fost greu, pot să spun că am avut un pic de noroc să fac break-ul la finalul lui. În general, sunt mulţumită de ceea ce am făcut şi de faptul că am câştigat acest meci", a declarat jucătoarea română.
Halep va juca în turul al treilea cu învingătoarea partidei dintre sportiva cehă Klara Koukalova, locul 92 WTA, jucătoare venită din calificări, şi Caroline Garcia din Franţa, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 16.
Calificarea în optimile de finală este recompensată cu un premiu de 8.670 de dolari şi 55 de puncte WTA.
Simona Halep a fost direct acceptată în turul secund al turneului Premier de la Birmingham, în calitate de principală favorită a competiţiei.

Related

Sport 6383692214751492753

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item