Terry a fost numit ambasador al fotbalului în China

Căpitanul lui Chelsea Londra, John Terry a fost numit ambasador al fotbalului în China. El va avea misiunea de a promova şi a dezvolta fotbalul din această ţară. 
După ce a fost numit ambasador al fotbalului în China, John Terry a ajuns în oraşul Guangzhou. Acolo, căpitanul lui Chelsea a fost întâmpinat de sute de fani. Terry a împărţit autografe şi a făcut poze cu microbiştii.
Terry a declarat că fotbalul chinez progresează în ultima perioadă, iar el la fel va încerca să contribuie la dezvoltarea sportului rege în Ţara Marelui Zid. Fundaşul a vorbit şi despre preluarea echipei Guangzhou Evergrande de către Luis Felipe Scolari. 
"Da, am jucat sub comanda lui Scolari. El este un antrenor şi o personalitate mare. Am avut o deosebită plăcere să lucrez cu el. Nu voi rămâne surprins dacă tot mai mulţi antrenori din Europa vor ajunge în China. Aici fotbalul se dezvoltă, iar odată cu venirea unor tehnicieni ca Scolari, jucătorii chinezi vor fi la mare căutare. Dacă e să urmărim fotbalul din această ţară putem observa că sportul rege este în plină dezvoltare iar acest lucru e cel mai important", a spus fundașul Chelsea, John Terry. 
Formaţia de pe Stamford Bridge are un contract de colaborare cu Guangzhou Evergrande. În prezent clubul englez, cu ajutorul fondului Chelsea, organizează antrenamente pentru 200 de tineri fotbalişti din Guangzhou.

Related

Sport 102350083819155437

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item