Anchetă la Spitalul Floreasca după ce o infirmieră s-a fotografiat în pat cu Cotabiţă, la reanimare

O infirmieră s-a fotografiat în pat lângă Gabriel Cotabiţă, când acesta era în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, conducerea unităţii sanitare dispunând efectuarea unei anchete în acest caz, în timpul căreia angajata spitalului a fost suspendată din funcţie.

Conducerea Spitalului Floreasca din Capitală s-a autosesizat şi a dispus constituirea unei comisii disciplinare în acest caz, după ce în presă au apărut informaţii şi o fotografie în care se vede cum infirmiera stă pe pat, alături de Gabriel Cotabiţă, şi îl ia în braţe.
"În urma informaţiilor apărute în presă, referitor la pacientul Gabriel Cotabiţă, conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti s-a autosesizat şi a dispus constituirea unei comisii disciplinare în conformitate cu prevederile Codului Muncii", arată marţi unitatea sanitară, într-un comunicat de presă.
Până la finalizarea anchetei, contractul de muncă al infirmierei a fost suspendat, conform prevederilor legale. De asemenea, a fost sesizat Consiliul de Etică al spitalului, pentru a efectua verificări , au precizat reprezentanţii Spitalului Floreasca.

Related

Stiri & Articole 8576287355081234077

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item