Băuturile energizante predispun la alcoolism

Băuturile energizante, create cu scopul de a-i ajuta pe oameni să rămână treji, consumate frecvent de adolescenţi şi tinerii adulţi, pot favoriza alcoolismul, potrivit unui studiu american publicat în revista Alcoholism: Clinical and experimental research.

Studiul, realizat pe un eşantion de 1.000 de studenţi, a relevat faptul că tinerii care consumă des băuturi energizante - cel puţin 52 de cutii pe an - au tendinţa de a se îmbăta începând de la vârste mult mai mici, de a consuma cantităţi de alcool mult mai mari în timpul petrecerilor şi de a dezvolta, la vârsta adultă, o dependenţă de alcool.
Experţii agenţiei americane Food and Drug Administration (FDA) analizează, începând din 2009, dosarul acestor băuturi energizante, care conţin cofeină în concentraţii ridicate. Agenţia americană se va pronunţa în viitorul apropiat în legătură cu oportunitatea reglementării comercializării acestor băuturi.
"Persoanele care au consumat în mod frecvent băuturi energizante prezintă, din punct de vedere statistic, un risc sporit de a deveni alcoolice sau de a consuma alcool în cantităţi mari", afirmă autorii studiului, ale cărui concluzii vor apărea în numărul din luna februarie 2011 al revistei Alcoholism: Clinical and experimental research.
"Pentru aceste persoane devine o obişnuinţă tot mai mare să amestece alcoolul cu aceste băuturi energizante. Având o concentraţie mare de cofeină, ele pot cauza o serie de alte probleme, în plus faţă de insomnie", consideră cercetătorii de la School of Public Health din cadrul Universităţii Maryland.
"Amestecarea băuturilor energizante cu alcool poate conduce la o stare de «beţie trează», deoarece cofeina maschează starea de ebrietate, fără a diminua efectele acesteia asupra organismului şi a comportamentului băutorului. Persoana în cauză se simte mai puţin beată decât este în realitate, iar acest sentiment o face să bea în continuare şi să adopte comportamente riscante - de exemplu, şofatul în stare de ebrietate", au adăugat autorii studiului.

Related

Sanatate 9220146350698222311

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item