CE a adoptat Programul pentru Infrastructură Mare, pentru 2014-2020

Comisia Europeană a adoptat Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare al României (POIM) pentru perioada 2014-2020, în valoare de circa 9,5 miliarde euro din fondurile UE, aproape jumătate din cele 23 miliarde euro alocate României, vizând proiecte din transporturi, energie şi mediu.

Astfel, Uniunea Europeană va investi 9,41 miliarde de euro în România în transporturi, mediu şi energie.
"Acest pachet de investiţii, cel mai mare program operaţional al României şi al doilea din Europa ca mărime, va contribui la dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil şi ecologic, va proteja mediul şi va spori eficienţa energetică a ţării. Programul va consolida competitivitatea economică a României şi va aduce oraşele şi regiunile României mai aproape de Uniunea Europeană", a declarat vineri comisarul european pentru politică regională Corina Creţu.
Ea a îndemnat autorităţile să înceapă implementarea proiectelor cheie de infrastructură şi din domeniul resurselor naturale, care vor contribui "decisiv" la dezvoltarea României.
Prim-ministrul Victor Ponta, comisarul pentru Politici Regionale, Corina Creţu şi ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica au luat parte, vineri, la o ceremonie simbolică de semnare a Programului Operaţional pentru Infrastructură Mare (POIM), organizată de Reprezentanta Comisiei Europene în România şi Ministerul Fondurilor Europene.
Programul va pune în practică Masterplanul de transport, strategia pentru următorii ani a sectorului românesc al transporturilor, care vizează să îmbunătăţească infrastructura deja existentă, să dezvolte un sistem de transport urban sustenabil şi să definitiveze reţeaua centrală TEN-T în România.
Creşterea eficienţei energetice, protejarea resurselor naturale şi încurajarea prevenirii riscurilor în ceea ce priveşte schimbările climatice reprezintă alte obiective importante ale programului pentru infrastructura mare.
Totodată, acesta va susţine capacitatea României de a-şi îndeplini obligaţiile din domeniul mediului, în special în ceea ce priveşte gestionarea resurselor de apă şi a deşeurilor.

Related

Stiri & Articole 3399091483905728403

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item