Deputatul Nicolae Păun, în atenția DNA pentru suspiciuni de fraudă

Direcția Națională Anticorupție a dispus un control antifraudă la SC Niky Scorpion Alcom SRL, firmă care ar fi controlată de parlamentarul Nicolae Păun și la care, în urma verificărilor de marți, ar fi fost găsită o sumă importantă de bani care nu poate fi justificată.
Un control similar a fost dispus și la SC Pedros Impex SRL, într-un dosar aflat în lucru la Secția a II din cadrul DNA.
Activitățile de control au fost demarate marți, iar perioada avută în vedere pentru verificări este 1 ianuarie 2014 — până în prezent.

Aceleași surse au precizat că a fost găsită, până la acest moment, în casieria SC Niky Scorpion Alcom SRL o sumă de peste 8 miliarde lei care nu poate fi justificată.
Deputatul Nicolae Păun este suspectat că le-ar fi cerut bani cetățenilor de etnie romă pentru că ar fi susținut în Parlament legea amnistiei fiscale.

Deputatul le spunea cetățenilor romi "că a rezolvat cu legea și trebuie să cotizeze".

Nicolae Păun este membru fondator al Partidei Romilor „Pro Europa” și deputat din partea acestui partid în Parlamentul României.

Related

Stiri & Articole 2965096660545246207

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item