Elon Musk donează 10 milioane de dolari pentru proiecte care controlează inteligenţa artificială

Fondatorul Tesla, Elon Musk, a anunţat finanţarea a 37 de proiecte de cercetare, începând cu luna septembrie a acestui an, pentru a se asigura că sistemele robotice din viitor nu vor prelua umanitatea.

Granturile au fost acordate prin Future of Life Institute (FLI), cu sediul în Boston, un grup non-profit care îşi dedică activitatea atenuării riscurilor existenţiale ale umanităţii şi menţinerii inteligenţei artificiale ca "benefică", iar cea mai mare parte din donaţii a venit de la Musk.
"Toţi cercetătorii inteligenţei artificiale spun că securitatea acesteia este importantă şi sunt de acord cu ei. Aşadar, astăzi dau 10 milioane de dolari pentru a susţine cercetările menite să păstreze inteligenţa artificială în beneficiul umanităţii", a declarat Elon Musk.
Cele 37 de echipe care vor fi finanţate au fost selectate din 300 de aplicanţi, ale căror proiecte au abordat teme de la menţinerea sub control a armelor robotice până la realizarea de maşinării care să judece.
De exemplu, oameni de ştiinţă de la Universitatea Berkley, California, şi de la Universitatea Oxford au dezvoltat un plan pentru a face maşinăriile să înveţe preferinţele oamenilor, iar o echipă de cercetători de la Universitatea Stanford are ca ţintă să afle ce s-ar putea întâmpla dacă roboţii ar prelua munca oamenilor - scenariu care ar duce la o rată imensă a şomajului.
Planul lui Musk este finanţarea acestor echipe pe o perioadă de trei ani, majoritatea proiectelor începând în luna septembrie a acestui an, şi să concentreze apoi 4 milioane de dolari în ariile care par cele mai promiţătoare.

Related

Stiinta 6688156904549814850

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item