Locuințele românești au avut cea mai mare scumpire din UE

România a fost ţara europeană în care locuinţele s-au scumpit cel mai mult în primele trei luni ale acestui an, arată datele Eurostat. Asta şi pentru că piaţa porneşte foarte de jos. Au fost şase ani de ieftiniri care s-au oprit la mijlocul lui 2014. Din al doilea semestru de anul trecut, locuinţele din România au început să se scumpească. Însă nu toate. Unele apartamente au continuat să se ieftinească, dar nu suficient de mult cât să tragă piaţa în jos.


În primul trimestru al acestui an, locuinţele din România s-au scumpit cu 4,1% faţă de ultimul trimestru din 2014 şi cu 3,7% faţă de primele trei luni ale anului trecut, arată datele Eurostat.
Scumpirea faţă de trimestrul precedent este, procentual, cea mai mare din Uniunea Europeană. Însă evoluţia preţului a fost dată de o medie care ascunde de fapt discrepanţele care încă mai există pe piaţa imobiliară din România.
Studiile realizate de agenţiile imobiliare arată că în primele trei luni ale anului preţurile locuinţelor au avut evoluţii complet diferite de la un cartier la altul şi de la un oraş la altul.
A fost al treilea trimestru consecutiv în care locuinţele s-au scumpit în România. Însă după şase ani de ieftiniri constante preţurile continuă să fie mult sub nivelul de dinainte de criză.

Related

Stiri & Articole 5525308096697304706

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item