Salina Turda deschide o nouă mină, unde se găsesc stalactite înclinate şi cristale cubice de sare

Salina Turda a deschis, joi, pentru vizitare, o nouă mină, Ghizela, unde se găsesc stalactite înclinate şi depuneri de cristale cubice de sare, reprezentanţii salinei sperând să atragă turişti şi de la Festivalul Untold, care se desfăşoară, în aceste zile, la Cluj-Napoca.

Mina Ghizela este cea în care se arată primele urme de exploatare a sării la Salina Turda care datează de pe vremea romanilor. Turiştii vor putea vedea făgaşe tăiate în sare pentru delimitarea brazdelor, modul de amplasare a penelor cu care brazdele erau detaşate din masivul de sare, organizarea abatajului pentru o amplasare optimă a tăietorilor de sare în mină. Stalactite înclinate şi depuneri de cristale cubice de sare completează formaţiunile de sare secundară existente în această parte a salinei.
Mina Ghizela se află la o adâncime de 40 de metri şi a fost proiectată în acelaşi sistem ca şi mina Rudolf, însă, în urma închiderii exploatării sării în anul 1932, aceasta a rămas în stadiul de lucrări de pregătire a exploatării.
Accesul turiştilor în mina Ghizela se va face prin achitarea unui tarif suplimentar biletului de intrare, în grupuri de maximum 15 persoane însoţite de ghid. Accesul în mina Ghizela se face exclusiv pe scări.
Salina Turda are patru mine - Rudolf, Terezia, Ghizela şi Iosif, primele trei intrate în exploatare turistică, iar cea de-a patra, Iosif, fiind în curs de amenajare.

Related

Stiri & Articole 5267367688854651835

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item