Un vietnamez, şef de promoţie la Politehnică

Un tânăr vietnamez este şef de promoţie la Universitatea Politehnică Bucureşti. Venit aici cu o bursă de studii, el a reuşit să obţină cele mai mari note la Facultatea de Mecanică şi Mecatronică.


Phuc a ajuns în România mai mult din întâmplare. A terminat liceul şi a vrut să vadă cum e viaţa în alte ţări, pe cont propriu. Tot ce ştia despre ţara noastră era că aici a fost creat unul dintre cele mai bune softuri antivirus din lume. Odată ajuns aici, nu i-a fost uşor, spune Phuc.
A fost nevoit sa înveţe limba română, ca să înţeleagă cursurile. Pentru moment, Phuc nu vrea să plece din România. Tot aici ar vrea să îşi continuie studiile, dar şi-a propus să facă o pauză.
„Întâi mă duc la fabrică să muncesc, pentru că în patru-cinci ani am destulă teorie în cap. Mă gândesc că mai bine să mă duc la fabrică să am ceva practică, un an, doi ani şi apoi să mă duc la master”, a spus Phuc.
La absolvire nu au putut ajunge rudele lui, dar a fost susţinut de ambasadorul Vietnamului în România. „Acesta cred că este rezultatul cooperării dintre Vietnam şi România în domeniul educaţiei. Şi asta pentru că voi aveţi universităţi bune, iar vietnamezii au studenţi buni”, a spus Tran Xuan Thuy, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnameze în România. La Politehnica Bucureşti învaţă peste 1.500 de studenţi străini şi vin din ce în ce mai mulţi, an de an. 

Related

Stiri & Articole 6773439748238270602

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item