Victor Ponta anunţă că se RETRAGE de la şefia PSD

Premierul Victor Ponta a anunţat, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de "a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta este aşteptat la DNA, după întoarcerea sa din Turcia.
De asemenea, Ponta spune că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi justifice nevinovăţia, "până la data congresului PSD", nu va mai candida la nicio funcţie şi va "lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid".
"Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant", se mai spune în mesajul lui Ponta.
Ponta face şi o proiecţie a anului 2016, "un an extrem de important pentru PSD şi pentru România"
"Bătălia va fi foarte dură pentru că, iată, toţi cei care au slujit şi au reprezentat Regimul Băsescu revin azi în funcţii şi fac ceea ce ştiu alături de Klaus Iohannis. Iar cei care în mod naiv credeau în noiembrie că «şi-au luat ţara inapoi» încep să înţeleagă că, de fapt, alţii au profitat de ei ca să puna iar stăpânire pe România!", susţine Ponta.

Related

Stiri & Articole 4438535465523494647

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item