LOTERIA BONURILOR FISCALE: Peste 500 de oameni au revendicat premiile pentru extragerea din iunie

Etapa pentru depunerea bonurilor câştigătoare s-a încheiat la 28 iulie, fiind înregistrate 508 cereri, cu mult sub numărul tranzacţiilor efectuate care îndeplineau condiţiile extragerii.
Circa 700 de persoane au realizat pe 23 mai tranzacţii cu carduri MasterCard cu valori între 135 lei şi 135,99 lei, iar posesorii de carduri Visa au efectuat peste 670 de tranzacţii eligibile pentru loterie.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).
Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, trebuie să elibereze o copie a acestora cu menţiunea "conform cu originalul", pe care se înscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare a bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.
În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată cu urnele Loteriei, într-o nouă extragere televizată, care va fi anunţată ulterior.

Related

Stiri & Articole 5312971555633994832

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Follow Us

Hot in week

Recent

Comments

Side Ads

Text Widget

Connect Us

item